Prima zi de școală, curaj și temeri

Prima zi de școală este un moment important al anului și ne influențează uneori mai mult decât ne dorim. Chiar și cei mai încrezători dintre copii pot experimenta emoții specifice, punctele cele mai tensionate sunt însă la tranzițiile între nivelele de învățământ (de la grădiniță la școală, de la primar la gimnazial, gimnazial la liceu etc).

Ce putem face?

Pentru părinte începutul școlii înseamnă schimbarea programului, pregătirea caietelor și a materialelor necesare, stabilirea unei viitoare rutine în jurul școlii, ceea ce poate creea propria tensiune. De aceea este important să ne acordăm câteva clipe să simțim ce frică/nervozitate este a noastră și care este a copilului, pentru a le putea gestiona.

Ascultarea autentică

“Nu-ți mai face atâtea griji!”,“Totul o să fie bine! Nu mai fi așa agitat!” sunt expresii cunoscute pentru că le-am auzit și noi când eram copii, însă nevoia reală este de ascultare și de validare. Când copilul își împărtășește emoțiile vrea să fie ascultat și să știe că emoțiile lui sunt normale, el nu caută o soluție la o problemă. Abordarea de tipul “Înțeleg că ești emoționat pentru prima zi de școală și eu eram la vârsta ta și încă mai sunt când mă aflu într-o situație nouă.  Te iubesc și te voi susține cu ce pot.”, crește încrederea de sine că poate face față situației.

Înscrie-ți copilul la atelierul ”Cum să vorbești în fața clasei” din 16.09  aici.

Abordarea pozitivă/constructivă

Pentru a verifica emoțiile fără a le amplifica, putem formula întrebări într-o manieră naturală. Discuțiile despre note, școală, ședințe cu părinții sunt stresante și blochează conversația. Pentru a afla mai multe, cu mai puține emoții, putem folosi întrebări deschise “Știi ce învățați anul acesta la biologie?”. Copiilor le place să vorbească despre ce le place și ce nu, astfel ajungând să își împărtășească temerile și punctele unde va avea nevoie de sprijin. În acel moment noi luăm la cunoștință, validăm. ”Ți-e teamă că nu vei reuși să ții minte toate numele de orașe?”, fără să criticăm sau să sărim cu o soluție. Poate un ”Sunt aici dacă vei avea nevoie de ajutor.”

Echipa minune

Educația are nevoie de toți actorii pentru a fi fructuoasă: copilul, educatorul și părintele. Pentru scopul comun, fiecare își aduce aportul, astfel comunicarea cu educatorul privind temerile poate fi un sprijin extraordinar pentru dezvoltarea copilului.

Înscrie-ți copilul la atelierul ”Și eu contez – Am încredere în mine” din 22-23.09 aici.

Mediul stimulant

Pentru dezvoltarea abilităților sociale este necesară expunerea la un mediu diversificat în care să poată exersa comunicarea, vorbitul în public, dezvoltarea creativității pentru a deveni un om armonios. Activitățile extra școlare plăcute pentru copil, oferă cadrul în care poate interacționa cu alți copii într-un mediu diferit de formalul școlii și este recomandat să fie făcute cu părinții. Comunicarea cu copilul este esențială pentru că îl poate ajuta să descopere hobby-uri sau pasiuni, care îi vor ghida alegerile în viață. Când nu aveți timpul necesar pentru aceste activități, atelierele pentru copii pot fi o rampă de pornire.

Material redactat de dna. Diana Butnaru, psiholog. Muțumim! 🙂

În luna septembrie organizăm ateliere pentru copii care să vă ajute să vă regăsiți ritmul interior și o nouă rutină la începutul anului școlar și al toamnei. Clic aici pentru program și înscriere, vă așteptăm cu povești ce vă vor inspira și energie molipsitoare!

Lasă un răspuns