Ieri am avut oportunitatea de a-l auzi vorbind despre educație pe domnul John Hunter, un personaj umil, cald și autentic, care ne-a împărtășit experiența lui ca profesor de școală primară. Ne-a povestit cum a schimbat procesul de învățare al copiilor acum 30 de ani după care a ajuns să facă un film despre asta cu un prieten, să vorbească la TED Talks, să fie invitat la Pentagon și la alte instituții superioare de învățământ, împreună cu ”copiii lui”, adică elevii de la clasa la care preda.
Pentru că poveștile rămân în sufletul oamenilor (nu în mintea lor) ne-a spus mai multe. Eu am să enumăr aici câteva dintre ideile ce stau la baza procesului de învățare (cum le-am reținut eu), și de ce jocul inventat de el, ”World peace game”, a ajuns să fie jucat la școli în 28 de țări și solicitat de universități și companii renumite.
Principiul de bază pentru un profesor/trainer/educator este să faci tot ceea ce consideri tu mai bine pentru studenții tăi. Asta nu are legătură cu salariul pe care îl primești, manualele, catedra sau părinții dezinteresați ci doar cu intenția ta. Ce intenție îți setezi când intri în clasă, cu ce gânduri pornești?
Al doilea principiu este al spațiului gol. Acel spațiu în care tu, profesorul, stai și te gândești ce vrei să faci, fără să lași experiențele din trecut să te influențeze sau tehnici sau programe să te ghideze. Este spațiul de creație unde orice este posibil. Aici este locul unde îți asculți intuiția. John spune: ”era prima mea oră și nu știam ce să fac. Mi-era groaznic de teamă.”
Află ce le place studenților și construiește-ți mesajul în jurul acelor subiecte. Ca să poți afla, trebuie să îți ei timp să îi întrebi și să îi asculți. Cum a dezvoltat John jocul? Le-a spus copiilor despre ce vor învăța în acel an și i-a întrebat cum vor ei să învețe. Ce răspuns credeți că a primit? ”Tu ești profesorul tu să ne spui, fă-ți meseria.” Însă John nu s-a lăsat, până nu a aflat de la ei ce le place și ce ar fi interesant pentru ei să facă la ore; concluzia a fost: jocuri de masă.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
John Hunter spune: ”Dacă colaborezi, poate fi realizat orice în joc, ca să ajungi la final, toată lumea trebuie să câștige, ceilalți oameni contează”.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
S-a dus acasă și a inventat un joc unde copiii urmau să dezlege crize sociale, să creeze și să oprească războaie sau să salveze planeta de foamete cu activități în cer, pe pământ sau sub apă. Toate subiectele pe care le aveau de rezolvat erau interdependente și neprevăzute. ”Nimic nu este de sine stătător în lume, toate lucrurile sunt interdependente”, este un mesaj puternic pentru copii. Rezolvarea lor necesită comunicarea și colaborarea.
Ce a făcut John diferit? A creat un spațiu de siguranță pentru copii unde s-au dezvoltat singuri și au participat în ritmul lor. Astfel copiii pot să învețe valorile sociale prin experimentare, fără să le spună cineva ce e bine și ce e rău și cum să facă. Ei au descoperit singuri ce însemnă compasiune, ce înseamnă puterea sau războiul și pentru că au ocazia să le trăiască în joc să inventeze, să găsească soluții să implementeze, ei exersează și își dezvoltă abilitățile necesare vieții în societate.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Metodele de a determina copilul să învețe, se transformă în zilele noastre în metode prin care să îi creezi spațiul de siguranță copilului, ca să de dezvolte.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
John Hunter ne dă patru indicii, nouă părinților și profesorilor, despre cum putem să creăm acest spațiu:
- Auto introspecția înainte să abordez copilul mă gândesc care este rolul meu în procesul de învățare, ce lucruri mă împiedică să facilitez acest proces (prejudecățile poate, îl consider un copil leneș sau nepriceput)
- Află ce pasiune are copilul/au copiii și construiește procesul de învățate în jurul acestui subiect.
- Înțelepciune colectivă – dacă pornești de la premiza că tu le știi pe toate și el nu știe nimic ai pierdut esența. John a ales să folosească o metaforă care pe mine m-a ajutat să înțeleg mai bine lucrurile. Creierul nostru al adulților este ca un calculator model vechi de 20-30 de ani. Creierul copiilor reprezintă modelele mai noi mai performante. Ca să reușești calculatorul vechi ce deține informații trebuie conectat la tehnologiile noi care au alte caracteristici și metode de a rezolva lucrurile, de multe ori mai eficiente și user-firendly.
- Compasiune – trebuie luate în considerare nevoile tuturor celor implicați în procesul de învățare. Te-ai pus în locul copilului, ai înțeles perspectiva lui?
Ce mesaj puternic le transmitem copiilor când îi tratăm cu respect, le oferim șansa să greșească și resursele să învețe din greșeală și să meargă mai departe, să persevereze, totul într-un cadru relaxat de încredere.
Înțelegerea mea a tot ce am trăit aseară și din scurta discuție pe care am avut-o, este că totul a pornit de la acel spațiu pe care îl găsim când ne oprim și ne acordăm timp pentru suflet, în care reflectăm și ne întrebăm ”Cine sunt eu, care este rolul meu (în familie, la serviciu în societate) și ce îmi doresc să fac?” urmat de conștientizarea și alinierea acțiunilor zilnice la intențiile pe care ni le setăm. Sunt foarte recunoscătoare pentru ocazia de a fi fost aproape de un om așa de înțelept, umil, cald.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Dacă v-am stârnit curiozitatea vă invit să descoperiți și să vă înscrieți la atelierele organizate de asociație, găsiți programul aici.
Luna septembrie este dedicată inteligenței emoționale! Citiți mai multe despre inteligența emoțională aici. Luna octombrie va aborda subiectul stimei de sine, noiembrie ce fac pe net și decembrie, știința corpului.
Pentru programe personalizate de creșterea încrederii în sine și dezvoltarea abilităților necesare pentru viață sau sport, vă rugăm să ne contactați la coaching@oanavaideanu.com sau 0729039511, ne bucurăm de cererile și sugestiile voastre.