Social media reprezintă cercul extins de ”prieteni” pe care îl avem noi sau copiii noștri în mediul online. Am cunoscut pe cineva la o conferință, în parc, în concediu sau la meci și ne conectăm pe Facebook ca să păstrăm legătura. Astfel ajungem să avem o comunitate de persoane cu care avem anumite lucruri în comun, cu care ne împărtășim gândurile trăirile, nemulțumirile sau momentele triste când avem nevoie de sprijin.
Înainte de a discuta cu copiii noștri despre prezența pe mediile sociale, trebuie să ne asigurăm că noi înșine avem o igienă a rețelelor de socializare sănătoasă. Iată câteva lucruri de care puteți ține cont:
Tendința este de a transmite situații, lucruri, poze cu care ne mândrim și ne bucurăm când prietenii noștri virtuali ne apreciază postările. Parcă situația, lucrul sau poza postată capătă astfel validitate. Riscul însă este mare ca stima noastră de sine să fluctueze în funcție de aprecierile pe care le primim. Ești trist când ai distribuit ceva și observi că nu vine nici o reacție? Verifici de mai multe ori canalul ca să urmărești cine a mai remarcat postarea ta? Observă-te cu atenție și conștientizează-ți intențiile.
Altă tendință este de a ne întrista când navigăm pe canalele de socializare, pentru că observăm cât de fericiți sunt cei din jur și ce lucruri interesante fac, numai nouă nu ni se întâmplă nimic și totul e plictisitor. Pare că tot ce au ceilalți este mai bun și mai interesant. E important să ne aducem aminte că toată lumea distribuie numai momentele speciale pe care le trăiește, momente care apar la fel de des în viața lor cum apar și în viața noastră. Având însă un grup mare de prieteni, datorită cumulului de postări pozitive, avem impresia că viața lor e un continuu lanț de momente fericite și a noastră nu. Este o capcană, nu vă lăsați păcăliți.
Facebook încearcă să își țină clienții cât mai mult conectați, să îi încurajeze să petreacă cât mai mult timp în rețea. Se pare că merge în direcția dependenței, ca țigările.
Voi cât timp petreceți pe zi pe Facebook? Dar Instagram, Linkedin, Twitter, Youtube? Ați măsurat vreodată? Telefonul meu de exemplu îmi arată cât timp petrec pe fiecare aplicație. Urmăresc acest lucru pentru a mă asigura că consum exact cât timp doresc sau îmi propun, navigând pe rețelele sociale. Timpul trece fără să ne dăm seama când urmărim poze sau filme pe net. L-am încurajat și pe băiatul meu să facă acest lucru, pentru a conștientiza numărul de ore petrecut la ecrane.
–Vrei să folosești timpul pe care copilul îl petrece în fața ecranului constructiv? Citește aici trei idei pentru cum poți folosi tableta în scop educativ.–
Cum petreceți acel timp, ce beneficii aveți? Cercul vostru lărgit de prieteni distribuie materiale care vă deschid ochii, mintea și inima sau sunt mai degrabă „hateri”, critică și aruncă cuvinte jignitoare în stânga și în dreapta? Propunerea mea este să urmăriți dacă ceea ce vedeți este aliniat cu valorile voastre și dacă vă încarcă pozitiv, dacă nu, renunțați la a-i urmări pe acei ”prieteni”.
Ce beneficii aduceți celor din jur, cum contribuie mesajele sau materialele video și foto pe care le transmiteți în comunitatea voastră de prieteni? Le îmbunătățesc viața? Devin ei mai deștepți citind ce postați voi? Le aduc o clipă de bucurie? Le oferă un moment de reflecție interioară? Se emoționează? Corespund regulii THINK ? Sunt true (adevărat), honest (autentic), interesting (interesant), necessary (util), kind (pozitivă)?
Noi suntem un exemplu pentru copiii noștri, ei fac ce facem noi, nu ce zicem noi. Dacă noi avem obiceiuri nesănătoase, mai devreme sau mai târziu le vor prelua și ei.
–Inspiră-te din aventurile mele și ale lui Vlad: Am șters mesajul, gata, nu mă prinde mama!–
Vă lipsește timpul să vă documentați și să vorbiți toate aceste lucruri cu copilul? Pe 24 februarie va avea loc atelierul cu tema Ce fac pe net? adresat copiilor cu vârste cuprinse între 9-12 ani. Înscrieți-l și va explora alături de alți copii riscurile și oportunitățile prezenței online.
Pentru programe personalizate de creșterea încrederii în sine și dezvoltarea abilităților necesare pentru viață sau sport, vă rugăm să ne contactați la coaching@oanavaideanu.com sau 0729039511, ne bucurăm de cererile și sugestiile voastre.