8 idei pentru copilul tău, despre cum să combată bullyingul

Deoarece la vârsta preadolescenței copiilor le place să își testeze forțele, explorează cine sunt și ce influență au asupra celor din jur, e posibil să apară destul de des situații în care își agresează colegii sau sunt agresați. Acum numim aceste situații bullying. Ele au existat însă și înainte să apară acest termen.

Termenul de bullying este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Un copil este etichetat, tachinat, batjocorit în cercul său de cunoștințe sau de către colegi care îl strigă într-un  anume fel (făcând referire la aspectul fizic sau probleme de ordin medical/ familial).(sursa: www.unicef.ro)

Mai jos găsiți câteva sugestii pe care le puteți oferi copilului aflat în această situație, în funcție de abilitățile lui.

Spune ”Nu” – dacă un coleg vrea să te oblige să îi faci tema, poți să spui: ”Nu am timp, mă așteaptă deja mama.” sau ”Nu cred că știu răspunsul corect” sau dacă vrei să fii amabil poți ”Te ajut să o faci singur, dacă vrei”.

Redirecționează cu tact discuția – ușor de spus, greu de făcut, mai ales dacă persoana te-a jignit. Dacă te face prost, poți să răspunzi simplu ”Numele meu e Marius”. Poți să faci o glumă pe seama ta, ca să detensionezi atmosfera, cum ar fi: ”Ei, hai că nu sunt chiar așa de prost”. Atenție, să nu te iei de el, asta va alimenta atitudinea, este ceea ce încearcă să provoace. continuă să răspunzi respectuos. Dacă începe să te agreseze fizic, evită-l și cere ajutor.

Cere-i o explicație –  Când sunteți singuri, spune-i că te deranjează felul în care vorbește cu tine. Este posibil să nu conștientizeze acest lucru.Numește exact momentele pe care le alegi ca exemplu și evită să generalizezi. Dacă răspunde agresiv, oprește discuția și pleacă.

Arată încredere în tine – Uită-te în ochii celui care vorbește cu tine și păstrează o postură a corpului de învingător (spinarea dreaptă, pieptul înainte, poziție puternică). Adu-ți aminte că ce spune acea persoană despre tine nu este adevărat. Dacă te simți foarte trist când auzi cuvintele lui și te afectează, este un indicator pentru a analiza ce se întâmplă cu tine. De ce te afectează așa de mult? Poartă haine confortabile, în care te simți puternic.

Rămâi calm și nu arăta emoțiile prin care treci – respirația te va ajuta să îți păstrezi calmul și să îți folosești partea rațională a creierului. Dacă nu arăți emoții e posibil ca agresorul să te lase în pace pentru că se plictisește.

Uită-te în ochii celui care te agresează – și nu arăta nici o emoție. Astfel le vei arăta că nu ți-e frică și poți ghici și care va fi următoarea mișcare pe care o face. Asta îi va face să aibă îndoieli. De ce nu-i e frică?

Apără-te dacă ești agresat fizic – încearcă să nu răspunzi cu bătaie la bătaie, fugi de agresor dacă poți. Poți să îl ameninți că îl vei reclama, agresiunile fizice intră sub incidența legii. Semnalează-i unui adult comportamentul. Poți să te gândești și să faci un curs de autoapărare.

Intervino dacă vezi că o persoană este agresată – câteodată o simplă vorbă sau un gest ajung. Te duci și te adresezi celui agresat spunând că vă grăbiți să plecați undeva. Te adresezi agresorului cu propoziții puternice: ”E prietenul meu. lasă-l în pace”, fără să spui la rândul tău lucruri neplăcute pentru a nu îl încuraja să continue.

Poți să te gândești să eviți agresorul dacă știi că își petrece timpul într-o anumită zonă. Poți să vorbești cu prietenii tăi, să le ceri ajutorul. Este important să le spui părinților de situația în care te găsești și să discutați împreună ce să faceți. Situația trebuie abordată cu tact, dacă vă duceți direct la părinții agresorului și cereți să fie penalizat, e posibil ca el ulterior să se răzbune.

Click aici pentru a descoperi programul de vară al asociației. Vom oferi mai multe sesiuni de ateliere din programul ”Am încredere în mine” cât și tabere de vară. Vă așteptăm cu drag! Înscrieri și informații la  telefon 0729039511 sau pe mail, coaching@oanavaideanu.com.

Sursă foto www.redaccionmedica.com

Lasă un răspuns