Operațiunea ariciul

De dimineața ne-am trezit la 6,45 că unul dintre noi a uitat să oprească alarma. Până am reușit să scoatem telefonul de după calorifer, se treziseră toți din cameră însă am reușit, spre fericirea mea, să se mai culce o oră.

Plouă, oare ce vom face astăzi?

Am început cu o ascunselea după micul dejun, după care ne-am adunat jos în camera comună pentru desene și board games. Cum a stat un pic ploaia am ieșit din casă și ne-am dus la râu. Spre râu ne-am întâlnit cu vacile și cu vițeii care au stârnit o multitudine de sentimente, bucurie, frică, surprindere.

La râu am făcut cu toții un baraj ca să poată trece și cea mai mică participantă la tabără apa, ne-am unit forțele și am reușit să o ajutăm. Ne-am și udat bocancii, cam rău și astfel am învățat că impermeabil nu înseamnă că putem sta cu tot papucul în apă.

IMG 0255 e1531249111665

După masa de prânz voiam să organizăm un joc cu căutat comori, dar ne-a surprins ploaia, s-a oprit. Dintr-o dată a ieșit soarele și s-a încălzit totul. Am schimbat toate planurile ne-am pregătit ghiozdanele cu apă, geci și ceva gustărici și ne-am pornit spre refugiul Spirlea.

Am uitat, bocancii erau încă uzi de la râu. Ce-am făcut? O idee genială a mamei care ne însoțește și este hair-stylist. Foenul profesionist de 2400 de wati le-a uscat în cinci minute.

În drumul spre Șpirlea am prăjit kaizer la focul improvizat și am mâncat cu pâine. Cât de bune sunt gustările pe care ni le preparăm singuri.

Ce spune Matei despre întoarcerea din drumeție? ”Mi-a plăcut când ne-am prefăcut că eram mașini și fugeam la vale.”

Era să uit, tot grupul a participat astăzi la salvarea unui arici pe care îl ataca câinele ciobănesc de aici de la cabană. Dădea cu laba și sărea în jurul lui, încercând să îl desfacă. Vlad m-a chemat: ”Mami, e un arici și îl omoară câinele!” Matei a încercat să țină câinele la distanță, l-a împins și l-a lovit ușor, fără să reușească. Toși am fost îngrijorați că îl omoară. Cristi a avut ideea să îl ademenim cu mâncare, așa am făcut și a funcționat. În timpul ăsta Ruxi a luat ariciul și l-a dus afară din curte. Efort de echipă încununat cu succes. De atâta agitație și emoții, n-am apucat să imortalizăm momentul.

Mai multe despre tabără puteți citit pe Tabără de vară la munte – Am încredere în mine. Pentru înscrieri și detalii despre alte tabere, urmăriți-ne pe Facebook sau abonați-vă la newsletter. Contact la 0729039511 sau coaching@oanavaideanu.com.

Lasă un răspuns