Studiile arată că abilitățile socio-emoționale contribuie în cuantum de 80% la succesul unei persoane.
Ieri am avut oportunitatea să particip la conferința organizată de Verita International School cu tema: Emotional Intelligence – Empowering our Children (care s-ar traduce: Inteligența emoțională – motivarea copiilor) susținută de Ed Dunkelblau, directorul Institutului pentru Învățare Inteligent Emoțională. Vreau să felicit pe această cale inițiativele Verita International School, care își educă continuu profesorii și în același timp oferă părinților și altor interesați oportunitatea de a participa la conferințele susținute de personalitățile invitate în școală.
Discursul de ieri a fost interactiv și energizant iar eu am reținut următoarele puncte, pe care le împărtășesc și cu voi:
Pentru educatori și părinți:
Unul din elementele cheie ale succesului copilului la școală este felul în care sunt salutați/întâmpinați dimineața (este valabil și pentru părinți cu trezitul de dimineață). Dacă salutul este grăbit și urâcios sau cu presiunea timpului, șansele sunt mai mici să performeze.
Dacă elevii sunt salutați individual, fiecare în parte, se schimbă radical dinamica învățării/interacțiunii. Totul este despre relația pe care o construiți.
Studiile arată că abilitățile socio-emoționale contribuie în cuantum de 80% la succesul unei persoane.
Cum îți dorești să fie elevul/copilul tău peste 20 de ani?
Procesul de învățare semnificativ are loc doar atunci când există o relație/conectare între copil și educator/părinte.
Vorbiți cu părinții și atunci când copiii au făcut ceva bine, nu numai când sunt probleme.
Învățați copiii la școală tehnici pe care le vor putea arăta părinților, care la rândul lor le vor putea folosi la serviciu. Asta le va da mulă încredere în ei copiilor. Metoda se numește rezolvarea problemelor de jos în sus (up side down problem solving).
Găsiți oportunități să râdeți des. Râsul conectează, relaxează și creează spațiul optim pentru procesul de învățare.
Pentru părinți:
Găsiți o misiune/viziune a familiei dvs
Ascultați-vă sentimentele
Subliniați calitățile, punctele forte ale copilului dvs
Cereți-vă scuze când vă pierdeți controlul
Copiii imită ce faci, mai mult decât ceea ce zici, fii convins însă că și ascultă.
Faceți casa dvs. o oază împotriva stresului, un spațiu în care toți membri familiei să se simtă în siguranță.
Poartă-te cu copilul tău așa cum ai vrea să se poarte și alții cu copilul tău.
Pentru profesori/educatori:
Fă-i curioși
Folosește-te de ecrane, trăim în epoca digitală, copiii, chiar li cei auditivi și kinestezici au crescut cu tehnologie și materiale vizuale.
Provoacă-i (competiții, timp limitat, selectare de informații)
Fă activități de mișcare, ei nu pot sta mult timp pe scaun liniștiți, așa cum și nouă, adulților ne e greu.
Evită să le spui informații evidente, e plictisitor.
Delegă-i elevului responsabilitate în anumită arie la care el este cel mai bun. De exemplu Marius poate arăta tuturor cum să se lege la șireturi și vrea să îi ajute. El e expertul în legat șireturi.
Include tehnologia în procesul de învățare
Cere-le ajutorul în procesul de predare, încurajează lucrul în grup, (peer learning) învățarea de la colegi de aceeași vârstă e cea mai eficientă la copii.
Provoacă-le imaginația: cum ar arăta lumea dacă nu ar fi gravitație? Ce ai face dacă ai câștiga la lotto?
Apropos, jocul ăsta ăl joc des cu Vlad. Chiar el mă provoacă să răspund la diferite întrebări, cum ar fi: Dacă ai mai avea doar o oră de trăit ce ai face? Dacă ai putea să îți cumperi orice ce ai cumpăra? Dacă ar fi să ai o super-putere care ar fi aia? etc.