Îmi doresc ca Vlad să își găsească propriile metode și mecanisme pentru a îndeplini responsabilitățile pe care le are ce țin de sănătate, cum ar fi spălat pe dinți, duș după sport, aparatul dentar.
Aseară când am ieșit de la volei, Vlad mă aștepta afară. Îl lăsase tatăl lui acolo și el nu a vrut să intre în sală. De cum l-am văzut m-a cuprins un sentiment de neliniște, cum stătea așa singur pe întuneric și eu mă și lălăisem un pic, mai stătusem de vorbă cu colegii.
Am ajuns lângă el și l-am întrebat dacă e totul ok, de ce n-a intrat în sală. La care el răspunde ”mi-am uitat aparatul și nu știu unde” și începe să plângă. Când îl văd așa mi se rupe sufletul și îl iau în brațe și îl pup, să se liniștească. ”Nu-i nimic, lasă că îl găsim” și îl întreb ce s-a întâmplat. ”Cred că l-a restaurant, l-am pus într-un șervețel.”
Acum înțeleg de ce era atât de supărat, pentru că avea loc exact scenariul pe care ni l-a descris doamna doctor cu copilul care l-a lăsat pe masă în șervețel și chelnerul l-a luat și l-a aruncat. Și aparatul e foarte scump iar Vlad știe asta. Din nou mă înduioșez. ”De ce nu l-ai pus în cutiuță cum a zis doamna doctor?” ”Era în mașină și mașina era departe.” ”Oooof, măi iubire, da uite acum ce bătaie de cap avem și cu câte emoții stăm pentru un drum pe care ai ales să nu-l faci.”
Îl sun repede pe tată lui, să vadă dacă prietenii mai sunt la restaurant. Mai sunt, au găsit și aparatul, a fost salvat, yuhuuu. Am scăpat doar cu emoții și cu jumătate de oră de timp în plus pentru a-l recupera. Vlad a mai plâns un pic în mașină, ceea ce-mi arată că știe cât de serioasă e treaba și simte o mare responsabilitate.
Mă întreb, oare nu e prea mare pentru el? Cred că trebuie totuși și noi să îl ajutăm, poate când a plecat de la restaurant ar fi fost util un ți-ai luat toate lucrurile? E o deprindere bună pentru toți să verificăm dacă nu am uitat ceva înainte să plecăm.
Mi-am propus să îl susțin mai mult. Mai ales după ce am văzut că l-a uitat și de dimineață acasă. Azi vom face împreună o listă cu lucruri pe care trebuie să le avem la noi când plecăm de acasă și o vom lipi pe ușa de la intrare. Asta e ideea mea.
De ce v-am povestit? Sunt două lucruri pe care vreau să le menționez:
Când copiii suferă și sunt cuprinși de emoții singurul lucru pe care putem să îl facem e să fim acolo pentru ei. Nu e momentul de ceartă, jigniri, reproșuri ”nu ești în stare să ții minte”. Am așteptat puțin să se liniștească, l-am asigurat că vom găsi o soluție și după ce ne-am conectat și s-a liniștit am început să discutăm despre unde a uitat aparatul și cum să îl recuperăm.
Când îi dăm copilului o responsabilitate putem să îl ajutăm să reușească, fără să i-o luăm. De exemplu azi vom discuta despre cum să facă să nu mai uite, voi vedea cu ce sugestii vine el. Dacă nu găsește nici una, de cele mai multe ori găsește propriile metode, voi veni cu ideea mea cu lista. Când el vine cu o idee șansele sunt mult mai mari să se țină de ea.
Dacă timpul nu vă ajunge sau alegeți să petreceți o după-amiază de relaxare, (cu toții avem nevoie de ele), fără copii, aduceți-i la atelier, ne jucăm noi cu ei. Vă invit să vă înscrieți copilul la atelierele lunii octombrie
”Am curaj să vorbesc în fața clasei” pentru copii de 7-9 ani din 6.10 înscriere aici,
”Încerc, greșesc și merg mai departe” pentru copii de 9-12 ani din 7.10 și, înscriere aici. și
”Știința corpului” din 13.10 pentru copii de 7-9 ani, înscriere aici.
Găsiți detalii despre evenimente și poze de la ateliere pe pagina de Facebook Cursuri Pentru Viață, vă așteptăm cu drag!