”Vlad, dimineața ne concentrăm la ce avem de pregătit pentru școală. Ți-ai pus sandvișul, ți-ai pregătit apa, te-ai spălat pe dinți, ți-ai luat aparatul, ai tot ce îți trebuie în ghiozdan?”
Încerc să îl responsabilizez cu ce are el de făcut. Vlad își alege singur hainele cu care se îmbracă și își pregătește ghiozdanul, mâncarea (eu fac sandvișul, el îl împachetează și pune în ghiozdan) apa etc. Plecăm la școală după ce îi aduc aminte că are sport. ”Nu trebuia să îți pui tricou alb?” ”Ba da, ce m-aș face fără tine, mami?”
La școală rămân să asist la o oră. Vlad a înțeles că domnul învățător mi-a solicitat o întrevedere și am zis că dacă tot sunt acolo să răspund invitației lui pentru toți părinții de a asista la oră. Prima oră de geografie pe care o au.
”Ridicați-vă în picioare să o salutăm pe dna. Văideanu ”Toți copiii se ridică ca la semnal și zic în cor ”Bună ziua”. Eu speriată de sugestie mă ridic și eu, mie îmi place să vorbesc cu oamenii de la egal la egal, pe aceeași poziție de înălțime. Am rămas fără cuvinte de surpriza de a fi întâmpinată cu această formă de salut. Vorbisem deja cu toți copiii și ei îmi spun Oana, ne știm de mult și destul de bine, că am făcut ateliere împreună.
”Scrieți titlul: Ce înseamnă geografia” De la capăt. Și începe să le dicteze. Mie mi se strânge stomacul și nu îmi vine să cred. ”Respiră adânc și taci din gură îmi spun”. Nu știu de ce aveam acel sentiment de deznădejde, cred însă că m-am conectat imediat cu amintirile de când eram eu mai mică la școală. Niciodată nu mi-a plăcut să scriu după dictare, mă durea mâna foarte repede.
”Trebuie să învățați să scrieți mai repede după dictare!” spune domnul învățător. Mă uit la fata de lângă mine, făcea greșeli de ortografie, că încă învață, nu le știu pe toate. Altul rămâne în urmă și întreabă ”Ce venea după…”: ”Tu tot timpul rămâi în urmă, niciodată nu ești atent.”
”Trebuie să învățați să scrieți după dictare, veți avea nevoie la clasele mai mari să scrieți repede după dictare”, spune el din nou și eu mă întreb, oare de ce? De ce prima oră de geografie, o materie așa de frumoasă trebuie să înceapă cu treizeci de minute de dictare. N-am reținut ce a spus despre geografie, niște informații abstracte. Mă tot uitam la Vlad să văd ce face. Era atent și scria. Unii copii copiau de la coleg, alții renunțaseră cu totul.
Vlad îl place pe învățător, ”e corect, doamna de înainte le favoriza pe fete.” Nici Vlad nu a reținut nimic despre geografie. Mă bucur că îl place pe domnul învățător, sper că așa să vrea să meargă la școală și să rămână cu ceva.
O sun pe mama să-i povestesc, că sunt așa de tristă, că o oră care în opinia mea putea să încurajeze creativitatea și implicarea s-a derulat așa. Eu i-aș fi pus pe copii să caute acasă ce înseamnă geografia și să vină ei cu definiția. M-aș fi gândit la niște jocuri care să le stârnească interesul pentru geografie.
Deodată îmi aduc aminte. Unul dintre părinți la ședință a sugerat să facă multă dictare, că vor avea nevoie la clasele mai mari. Atât. Să fie pregătiți. Pentru ce mă întreb. Ce are un părinte/dascăl în minte, pentru ce îl pregătește pe copil/elev?
Îl întreb pe Vlad despre geografie, dictare, ce a reținut. Îmi spune că a scris și că nu a reținut nimic. E ok. Totul în regulă din punctul lui de vedere. Asta mă sperie și mai tare. Că i se pare normal. Și am un sentiment mare de neputință.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Dacă timpul nu vă ajunge sau alegeți să petreceți o după-amiază de relaxare, (cu toții avem nevoie de ele), fără copii, aduceți-i la atelier, ne jucăm noi cu ei. Vă invit să vă înscrieți copilul la atelierele lunii octombrie
”Știința corpului” din 13.10 pentru copii de 7-9 ani, înscriere aici.
Găsiți detalii despre evenimente și poze de la ateliere pe pagina de Facebook Cursuri Pentru Viață, vă așteptăm cu drag!