Felul în care spunem copiilor sau adulților părerea noastră pe un anumit subiect poate crește sau scădea stima lor de sine, cu efecte în viața de adult. Fie că sunt profesor sau învățător, părinte sau manager, felul în care comunic cu cei din jur poate motiva persoanele să fie mai bune, să își dorească mai mult sau poate să le demotiveze, cu repercusiuni pe termen lung. Eu voi da exemple aici despre copii, pentru părinți și învățători.
O dictare cu greșeli
Varianta clasică, care scade stima de sine cu consecințe pe termen lung și încurajează lipsa de asumare a responsabilității este: ”N-am văzut în viața mea o dictare așa proastă. De ce nu puteți fi toți ca Radu? Maria, lucrarea ta e sub orice critică. Ai nota minimă.”
Varianta care îi ajută pe copii să se dezvolte, să își dorească să învețe:
”Toată clasa a făcut în medie șapte greșeli pe dictare, sunt mulțumit însă știu că puteți mai mult. Vreau să îl felicit pe Radu, care a reușit să scrie fără greșeală. Radu, cum ai făcut, le spui și colegilor cum te-ai pregătit?”
Observați că nu exagerează când descrie dictarea ci spune obiectiv ”în medie 7 greșeli”. La fel nu spunem ”Radu a luat notă maximă”, ci spune ”Radu a scris fără greșeală”, pentru că scopul nostru este ca ei să învețe să scrie corect, nu să obțină o notă mare.
Dacă ai unul sau mai mulți copii cărora vrei să le reproșezi ceva, îi chemi în pauză pentru o discuție doar între voi doi: ”Maria, ai făcut 20 de greșeli la dictarea asta, ce s-a întâmplat? Nu ai reușit să repeți acasă?” Aștepți să vezi ce răspunde copilul și cum poți să îl ajuți. Scopul tău este să învețe să scrie corect, îi spui acest lucru. Poate vrei să îi dai posibilitatea să facă ceva ca să crească nota, de exemplu: ”Vreau să mă asiguri că nu rămâi în urmă cu materia, vrei să faci o temă suplimentară ca să înveți cum se scriu cuvintele? Astfel îți vei putea mări și nota. Copiază până mâine textul de trei ori și îți voi mări nota cu două puncte”
Observați că discuția a avut loc în particular doar între învățător și Maria. Astfel ea nu a fost ridiculizată în fața colegilor. Discuția se concentrează pe scrierea corectă și procesul de învățare și nu pe mărirea notei, Învățătorul pune întrebări ca să afle informații despre copil, pentru a putea colabora cu el, nu acuză, nu creează presiune.
Un copil nervos a împins alt copil, care s-a lovit.
Varianta clasică, care afectează stima de sine și încurajează lipsa de asumare a responsabilității este: ”Cine l-a împins pe Marius, să iasă în fața clasei. Noi nu împingem. Stai la colț, toată ora” sau ”Cere-ți scuze în fața clasei”. Credeți că copilul va recunoaște că el a făcut-o?
Copilul nu recunoaște pentru că îi e frică că va fi blamat și umilit, fără să aibă ocazia să spună varianta lui sau să fie ascultat. Dacă ceilalți îl pârăsc pe cel ce nu recunoaște, ce învață copiii din asta?
Varianta care îi ajută pe copii să se dezvolte și previne viitoare agresiuni fizice sau verbale este:
”Aș vrea să discutăm despre incidentul din pauză. Un copil nervos, l-a împins pe altul care s-a lovit. Este foarte greu să ne controlăm când simțim o furie mare, nu-i așa? Cui i s-a întâmplat să lovească pe cineva sau să înjure la nervi. Aș vrea însă ca noi să ne respectăm și să avem grijă unii de alții aici în clasă, nu să ne accidentăm.
Cum putem să reacționăm când suntem foarte nervoși astfel încât să nu agresăm pe nimeni fizic sau cu cuvintele pe care le spunem? Când copiii sunt implicați în generarea ideilor, șansele sunt mai mari ca ei să și le asume și să le respecte.
”Mi-ar plăcea să stau de vorbă cu copiii implicați în incident, să mă căutați în pauză, vă rog.” Copiii vor veni dacă se simt în siguranță și știu că vor găsi sprijin, înțelegere și dreptate.
Copilul întârzie
La clasele unu patru copiii depind în marea majoritate de părinți cu pregătirea pentru școală sau transportul. Ei pot influența limitat ora la care ajung la școală. Scenariul este: mai mulți copii întârzie, însă doi mai tot timpul.
Varianta clasică, care afectează stima de sine și încurajează lipsa de asumare a responsabilității este:
”Așteaptă la ușă până la pauză. Tu tot timpul întârzii, niciodată nu ajungi la timp.”
”Iar ai întârziat?”
”După ce că întârzii mai și comentezi, tu nu ai dreptul să zici nimic.”
Aceste răspunsuri de cele mai multe ori deranjează ora, scad stima de sine a copilului și le oferă și celorlalți un model de ”pot să mă comport urât cu colegul meu pentru că așa face și învățătoarea.”
Varianta care îi ajută pe copii să se dezvolte și previne viitoare situații neplăcute:
Stabilim de la început cu copiii și cu părinții reguli cu privire la întârziat, pe care le aplicăm consecvent, cum ar fi:
- Dacă întârzii stai pe hol până la pauză.
- Dacă întârzii intri fără să te faci observat și te așezi în liniște la locul tău.
- Sunt acceptate trei intrări dacă ai întârziat, după aceea aștepți pe hol până la pauză.
- Faci echipe de câte trei copii, care sunt responsabili să se susțină unul pe altul și să se pună la curent cu informațiile atunci când unul lipsește, în pauză.
- Dacă un copil întârzie repetat, discuți separat cu el motivele, la fel și cu părintele.
De ce am scris acest articol? Modul în care un învățător interacționează cu copiii poate fi definitor pentru formarea lor. Cu exerciții de conștientizare a scopului educației pe care o facem și a consecințelor felului în care acționăm, putem transforma o clasă din ”obraznică” într-una ”productivă”. La fel poate fiecare adult în parte transforma relația părinte-copil dintr-una de putere, într-una de cooperare și înțelegere reciprocă.