Sunt șapte ani de când relația mea cu Vlad s-a schimbat și am început să colaborăm și să ne jucăm. Toată partea cu conectarea prin joacă am învățat-o de la Lawrence Cohen și Playful Parenting, via Otilia Mantelers și mi-a fost foarte folositoare, esențială aș zice.
Trei jocuri au fost foarte importante pentru mine și Vlad:
Lupta pentru canapea
A avut o perioadă când se tot bătea la școală, în clasa 0 și întâi. De la Otilia am afla că copiii, mai ales băieții au nevoie să-și încerce forțele, să afle cât de puternici sunt. Așa că într-o zi i-am propus să cucerească canapeaua. Eu sunt mai băiețoasă, așa că nu am avut probleme să mă poziționez de luptă. Am combinat toate cele citite:
- M-am prefăcut că mi-e frică și am țipat să nu mă lovească. Acest lucru a stârnit crize de râs și voie bună și cererea să mai facem o dată și încă o dată exact același lucru.
- Am rezistat după care l-am lăsat pe el să câștige (fără să-și dea seama) pentru a-i întări încrederea în el și a-și umple acel pahar de care are nevoie la școală sau sport când e pus în situația să piardă.
- Am urmat toate regulile jocului stabilite de Vlad, l-am lăsat pe el să-mi spună ce și cum să fac. Copiii au nevoie să fie ei conducători în timpul jocului, pentru a avea capacitatea în afara lui să se supună regulilor impuse de învățător, educator, părinte.
Trezirea cu pupici (adaptare după arma Otiliei cu pupici)
Pentru că Vlad se trezea mai greu dimineața și trebuie să trag de el și eu mă tot enervam până la urmă am ales să folosesc o metodă mai jucăușă.
-Bună dimineața! spun pe o voce foarte afectată și tristă.
-Nu pot să mă trezesc, am nevoie de o încărcătură de pupici. Cine vrea să îl pup? Și începeam cu jucăriile de pluș cu care doarme Vlad. Somnorilă, câinele zice:
-Nu mai pot, Vlad apără-mă. Nu mai suport să mai primesc încă un pupic. Iar Vlad nu poate să reziste și intră în joc.
Până la urmă mă fugărește prin casă și așa îl dau jos din pat în diminețile alea în care totul pare oribil.
Exprimarea emoțiilor puternice prin joacă
Vlad s-a operat de apendicită la șase ani. A fost internat cu o criză se vărsături și febră mare. Pentru că a avut un diagnostic mai complicat, corpul lui nu răspundea la testele clasice pentru diagnosticarea apendicitei și doctorul chirurg a recomandat să așteptăm să treacă noapte timp în care să i se recolteze sânge dinamic, adică direct din venă.
Când a venit vremea recoltării, Vlad plângea de frică. I-am explicat ce se întâmplă și rugat să fie liniștit astfel încât doamna asistentă să poată să își facă treaba cât mai bine și mai repede. Copilul a înțeles. doamna l-a înțepat și surpriză, nu curgea sânge. Scoate eprubeta începe să țâșnească sânge și ea începe să plângă.
În momentul acela am crezut că o bat. I-am zis să plece și să cheme altă asistentă care e în stare să ia sânge. Timp în care copilul mă tot întreba ce face doamna și de ce nu termină că i-am zis că îl înțeapă doar o dată, plângând. Cât putea și el să plângă, că era foarte slăbit, oricum. Mă opresc aici cu povestea, au reușit până la urmă să îi ia sânge și l-au și operat.
După operație, acasă, Vlad a vrut să ne jucăm de-a doctorul. Știind de la Otilia că ei scapă de emoțiile puternice prin joc, am așteptat să văd ce trebuie să fac. Vlad a scos din dulap cutia cu seringi de plastic pe care o avem, de la siropurile pentru copii. Cred că avem vreo 30. Le-a umplut pe toate cu apă. M-a pus să țin mâna întinsă. Și mi-a făcut injecții, când îmi băga ceva când îmi lua sânge. Vre-o lună, o dată la câteva zile cerea să ne jucăm așa. Și după aceea s-a oprit.
Sunt foarte recunoscătoare că am avut oportunitatea să aflu toate aceste informații despre Playful Parenting de la Otilia și abia aștept să îl cunosc pe Lawrence Cohen, în martie când vine la București și să ascult ce are de povestit. Mie și lui Vlad, Playful Parenting, chiar ne-a schimbat dinamica relației. Așa că eu voi fi în sală pe 16 martie și sper să ne vedem acolo! Puteți urmări conferința și online, aveți aici toate detaliile, cine mai vine?