Copilul tău țipă și lovește? Învață să răspunzi cu empatie!

Când pui o limită fermă, copilul tău va fi copleșit de emoții puternice cum ar fi:

  • Frustrare
  • Furie
  • Tristețe

Ce facem cu ele?

E foarte greu să ne vedem copilul plângând, doar rolul nostru este să îl protejăm de toate relele, nu să le cauzăm chiar noi. De multe ori ne frustrăm sau enervăm la rândul nostru și țipăm și noi. Acest lucru adâncește ruptura dintre noi și copil, în loc să ne conecteze. Ne găsim într-un cer vicios. Ce e de făcut?

Citește și Empatia la copii – un joc simplu, direct pentru suflet

little girl pink shirt looking aside crying isolated background scared sad child screaming studio unhappy kid weeping concept violence offense childhood

Validează ceea ce simte!

Cum să faci asta? Ne imaginăm că i-ai spus că astăzi nu mai are voie să mănânce din ciocolata primită cadou. Voi scrie aici cum ar trebui să se desfășoare dialogul într-un mod empatic, păstrând conectarea.

El începe să plângă și spune:

Nu e corect! ????

Tu răspunzi:

Îți dorești mult să mai mănânci un dulce și e frustrant că ai consumat porția pe azi?

El o să zică:

Daaa.

Tu spui mai departe:

Îți plac mult bomboanele astea?

El o să zică:

Daaaa.

Îți mai dorești acum?

Daaaa.

După ce ai stat acolo cu emoția și nevoia lui spui: 

Am înțeles cât de mult îți dorești, însă rolul meu de părinte e să am grijă să fii sănătos. Azi ai mâncat porția de dulce, însă mâine mai primești.

În ce fel ajută?

dialogul acesta îi validează emoția, ceea ce simte. Se va simți ascultat și înțeles. Când ne simțim înțeleși într-o discuție avem resurse să mergem mai departe și să acceptăm ceea ce se întâmplă.

Fii fără teamă!

Faptul că îi validezi emoția nu înseamnă că cedezi și că faci ce vrea el. Mai mult, atunci când nu validezi emoția și spui „Nu ai de ce să plângi”, copilul se va simți respins, neînțeles și va primi mesajul că ceea ce simte nu este normal, că este „defect”.

Încearcă și scrie-mi ce s-a schimbat, abia aștept să aud vești de la tine!

Îți place ce citești? Abonează-te GRATUIT la doua săptămâni de consiliere parentală personalizată, clic pe Vreau să testez gratuit!

Sursă foto Freepik

Lasă un răspuns