Anul acesta a fost unul plin de realizări mari și eșecuri mai mici, încredere și emoții. A început cu un vision board, în care mi-am propus să dezvolt un proiect nou care să mă susțină financiar, să petrec mai mult timp cu familia, să fac mișcare în aer liber și, de ce nu, să învăț să cânt la chitară. Am pornit cu multă încredere, convinsă că va fi un an frumos și echilibrat.
Ca să știi tot contextul, încep anul în concediu de creștere copil cu o bebelină de cinci luni la purtător și vise mărețe despre a începe un proiect de soloprenoriat. S-au întâmplat multe lucruri bune, dar aici vreau să-ți povestesc despre cele care nu au mers așa cum mi-aș fi dorit și mai ales despre lecțiile pe care le-am învățat.
1. Prima idee nu a fost cea mai bună
Am început anul cu proiectul „Consultanță parenting prin telefon”. Am avut încredere că e cea potrivită, am investit timp, energie și bani în publicitate, am testat ideea, dar am realizat că nu exista dorința clienților de a plăti pentru acest serviciu.
Ce am învățat: Nu întotdeauna prima idee e cea mai bună. Este important să testezi și să investești bani puțini la început, ca să eviți pierderi mai mari ulterior. Din această experiență s-a născut Parenting Friendly Organization, proiectul care acum aduce valoare și rezultate.
2. Caietul de lucru al cărții a rămas doar o idee
Am lansat cartea, dar planul meu inițial includea și un caiet de lucru care să completeze materialul. Din lipsă de timp și resurse, nu am mai realizat acest caiet, și asta am resimțit-o drept un mare eșec.
Ce am învățat: Mi-am propus prea mult pentru perioada în care mă aflam. Uneori, e mai bine să te concentrezi pe o singură realizare de calitate decât să încerci să faci prea multe.
3. Relația cu partenerul a fost tensionată
Mi-am dorit să lansez cartea și proiectul ”Parenting Friendly Organization” și am investit mult timp și energie în aceste obiective. În tot acest proces, nu am realizat cât de obosită eram. Din cauza epuizării, relația cu partenerul meu a devenit tensionată, iar eu aveam tendința de a da vina pe el pentru orice.
Ce am învățat: Oboseala afectează nu doar starea de spirit, ci și relațiile cu cei din jur. Este esențial să-ți asculți corpul și să-ți dozezi eforturile, mai ales când vine vorba de proiecte personale ambițioase.
4. Nu am ajuns în top 3 la turneele de beach volei
Îmi place foarte mult voleiul de plajă și mi-am dorit să mă clasez din nou în top 3 la unul dintre turneele importante de amatori. Nu am reușit, în mare parte din cauza oboselii și a faptului că am încercat să mențin un ritm de viață similar cu cel de dinainte de nașterea Lunei alt obiectiv pe care l-am resimțit drept un mare eșec.
Chiar am zis că nu o să mai particip deloc, că nu mai sunt în stare, atât de dezamăgită și lipsită de încredere în forțele proprii am fost. Și culmea datorită unor probleme de sănătate descoperite mai târziu în an pare că aceasta e chiar direcția în care o vor lua lucrurile.
Ce am învățat: Este important să accepți că viața se schimbă, iar corpul are nevoie de timp pentru a reveni la forma fizică dorită. Forțarea ritmului poate duce la epuizare, mai degrabă decât la performanță.
5. Problemele de sănătate neprevăzute
Anul acesta am avut parte de probleme de sănătate mai serioase. Acestea mi-au reamintit că, oricât de mult am încerca să controlăm lucrurile, sunt aspecte care nu țin de noi.
Ce am învățat: Facem tot ce putem mai bine pentru sănătatea noastră, dar uneori universul sau genetica decid altceva. Acceptarea și adaptarea sunt cheia pentru a merge mai departe.
6. Nu m-am reapucat de chitară
Mi-am propus să învăț să cânt la chitară, dar acest obiectiv a rămas neîndeplinit.
Ce am învățat: Unele obiective pot aștepta. Este important să te concentrezi pe priorități și să nu te simți vinovat pentru lucrurile pe care nu ai reușit să le faci.
7. Oboseala mi-a afectat performanța generală
Am încercat să fac totul – să fiu mamă, parteneră, antreprenoare, sportivă, autor – și mi-am dat seama că e imposibil să le faci pe toate în același timp, fără să faci compromisuri.
Ce am învățat: Echilibrul nu înseamnă să faci totul deodată, ci să prioritizezi ce contează cu adevărat în fiecare moment.
Eșecurile nu sunt capătul drumului, ci pași înainte spre o versiune mai bună a noastră. Dacă privești la ce nu a mers bine, vei descoperi lecții utile, care te pot ghida în viitor.
Te încurajez să faci și tu acest exercițiu! Gândește-te la 3-5 lucruri care nu au mers așa cum ți-ai propus anul acesta și la lecțiile pe care le-ai învățat. Cum poți folosi aceste lecții pentru a avea un 2025 mai bun?
De asemenea, dacă te regăsești în experiențele mele și îți dorești să afli mai multe despre cum poți face echipa dintre viața profesională și cea de familie să funcționeze mai bine, te invit să descoperi cartea mea: „Din sala de ședințe la locul de joacă”. Este un ghid practic pentru părinți și companii, cu resurse valoroase pentru a crea medii de lucru mai prietenoase pentru părinți.
Sprijinirea proiectului Parenting Friendly Organization înseamnă contribuția la un mediu profesional mai bun pentru părinți, iar fiecare pas contează. Dacă rezonezi cu această viziune, hai să povestim mai multe despre cum putem colabora!