Echitate sau eficiență?

Cum luăm decizii care susțin colegii părinți, fără să afecteze performanța
Angajații părinți sunt adesea primii care aduc în discuție nevoia de flexibilitate, adaptare a programului sau perioade de absență mai lungi. În jurul acestor situații apar frecvent întrebări despre echitate, performanță și impact asupra echipei. Este flexibilitatea un avantaj competitiv sau o vulnerabilitate operațională? Favorizăm sau profesionalizăm procesele?
Pornind de la experiențele concrete ale angajaților părinți, discutăm despre cum pot organizațiile să creeze un cadru coerent, aplicabil tuturor, în care deciziile sunt transparente, replicabile și susțin performanța. Tema nu este despre privilegii, ci despre standarde clare care reduc percepțiile de favoritism și cresc predictibilitatea.
Evenimentul aduce în prim-plan diferența dintre deciziile informale și procesele bine structurate și rolul leadershipului și al HR-ului în construirea unui model de lucru echitabil și eficient, pe termen lung.
Înscrie-te în formularul din dreapta la evenimentul Parenting Friendly Organization, participarea gratuită, locuril limitate!
Context și introducere
Oana Cojuhovschi va deschide evenimentul Parenting Friendly Organization cu o scurtă prezentare a contextului actual: presiunea pe performanță, creșterea solicitărilor de flexibilitate și apariția percepțiilor de inechitate în lipsa unor standarde clare. Va fi prezentat cadrul Parenting Friendly Organization (PFO) și modul în care certificarea propune un model structurat, măsurabil și aplicabil pentru integrarea etapelor de viață ale angajaților în strategia de business.
Panel de dezbatere: Echitate sau eficiență?
Discuție moderată de Valentina Vesler, Head of PR & Communication, Valvis Holding, alături de Doru Șupeală, Irina Verioti și alți doi specialiști relevanți, despre cum pot organizațiile să ia decizii echitabile fără a afecta performanța. Vom aborda exemple concrete din companii, diferența dintre ajustări informale și procese clare, precum și rolul leadershipului și al HR-ului în construirea unui sistem predictibil și sustenabil.
Doru Șupeală – Managing Director Hacking Work & PozitiVești
Doru Șupeală este fondator & Managing Director Hacking Work, PozitiVești și SPOR – Școala Pentru Oameni Responsabili, realizatorul The Hacking Work Podcast, Ph.D. Researcher la Universitatea Babeș Bolyai Cluj și autorul cărților ”Employer Branding 100%” (2021) și ”Experiența face diferența” (2017). Are un Executive MBA la Hull University Business School în Marea Britanie, iar în prezent finalizează un doctorat la Universitatea Babeș Bolyai cu o teză despre managementul creativității și inovație.
Irina Verioti – Head of HR Operations & Governance @ Orange
Cu o vastă experiență în HR, Irina contribuie la construirea unor practici echitabile și eficiente în gestionarea talentelor, leadership și cultură internă, cu accent pe alinierea nevoilor angajaților la obiectivele de business.
Valentina Vesler – Head of PR & Communication, Valvis Holding
Mi-am început cariera acum aproape 25 de ani la Valvis Holding, participând la dezvoltarea unor branduri care nu mai sunt demult in portofoliul nostru, Dorna si LaDorna.
Am acumulat o experiența bogată în comunicare, relații publice și publicitate, experiență pe care am pus-o in slujba brandurilor AQUA Carpatica și Domeniile Sâmburesti, pentru care gestionez, împreună cu echipa, toate canalele de comunicare, implementând mecanisme de promovare integrate.
Sunt în căutarea constantă a inovației, integritătii și deontologiei în tot ceea ce înseamna mesajul de comunicare, încercand să fac dozajul ideal între principiile fundamentale de comunicare și nevoile specifice ale brandurilor out-of-the-box.
Ultima provocare e aceea de doctorand la Scoala Doctorală a Universitatii Bucuresti (anul al III-lea) și în același timp profesor asociat pentru masteranzii secției de comunicare si expertiză în publicitate de la aceeași universitate.
Oana Cojuhovschi – Founder Parenting Friendly Organization (PFO)
Oana e consultant în management și dezvoltare organizațională, cu peste 10 ani de experiență în leadership, autoarea cărții ”Din sala de ședințe la locul de joacă” (2024) și are un EMBA la Wirtschaftsuniversitaet Viena. În prezent coordonează certificarea Parenting Friendly Organization (PFO), un cadru de evaluare și dezvoltare care ajută companiile să transforme susținerea angajaților părinți din inițiativă punctuală în standard organizațional, cu impact asupra retenției și performanței.
Networking
Sesiune de networking între participanți, lideri de business și profesioniști HR, cu focus pe schimb de bune practici, experiențe concrete și inițiative aplicabile în organizații.
Gazde: Stup BT, Calea Șerban Vodă 206
Data și ora: 17 martie, ora 17:00 – 20:00
Participare: gratuită prin completarea formularului de înscriere din dreapta, în limita locurilor disponibile.
Parteneri și susținători:
PozitiVești, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești
Înregistrare foto și video la evenimentul Parenting Friendly Organization
Evenimentul Parenting Friendly Organization va fi filmat și fotografiat, iar materialele rezultate vor fi utilizate pentru producția unor materiale de promovare, prezentare în mass media și pentru arhiva Școlii SPOR. Participanții își exprimă acordul în acest sens, conform GDPR.
