În tabere unii copii sunt fericiți iar alții sunt în continuu nemulțumiți. Unii se descurcă iar alții nu. Ce face diferența?
Am observat trei categorii de copii:
- Cel care are nevoie tot timpul de ajutor, de susținere și de aprobarea adultului însoțitor, e pârâcios și nu prea are prieteni.
- Cel care este scăpat de sub orice control, nu respectă nici o regulă și îi deranjează pe toți, dorind să fie în centrul atenției.
- Cel care se bucură de tot ce i se întâmplă și e prieten cu toată lumea.
Primele două comportamente sunt o provocare pentru organizatori, pentru că amândouă cer atenția neobosită a facilitatorilor, în detrimentul celorlalți copii.
Dacă vrei ca fiul sau fiica ta să se bucure la maximum de o tabără are nevoie de un minim de abilități și responsabilități cu care să vină deja de acasă. Noi aici le fixăm și continuăm ceea ce ai început tu, însă nu suntem suficient timp împreună cu el ca să îi creăm deprinderi.
Ce poți să faci ca să îl pregătești:
- Să își facă singur bagajul. Dacă organizatorul taberei nu ți-a transmis o listă, faceți una împreună și el singur își pregătește bagajul, pentru a ști exact ce conține și la ce folosește. Atenție, în funcție de vârstă și organizare, să fie un bagaj pe care poate să îl ducă singur, pentru a nu depinde de ajutorul unui adult.
- Învață-l să se spele singur, pe dinți și pe corp. Învață-l că e în regulă să te schimbi de față cu altă persoană de același sex, ”nu e rușine” și că atunci când sunt patru copii la o baie, te miști repede la duș și lași baia curată pentru celălalt.
- Învață copilul să verifice vremea și lasă-l să judece singur cu ce se îmbracă, dacă îi e cald sau rece și ajută-l să înțeleagă când e momentul să fie îmbrăcat mai gros, că atunci când face efort trebuie să se dezbrace, ulterior să se îmbrace etc.
- Învață copilul să își ia singur de mâncare, să își facă un sandvici, să observe când îi este foame și să mănânce ce și cât are nevoie, fără să fii tu lângă el să îi spui să mănânce tot sau că nu are voie dulciuri. Învață-l să își pună câte puțin în farfurie iar dacă îi mai e foame să își mai ia o dată.
- Învață copilul să se pregătească cu băgăjel când pleacă de acasă (ghiozdanul de școală e o bună oportunitate de învățare) în care să pună o sticlă cu apă, sandvișul și alte lucruri de care are nevoie. Poate șervețele, mănuși, șapcă, cărți de joc etc. E important să nu depindă de adulți și poate astfel își ajută și alți colegi, făcându-și prieteni.
- Învață-l că atunci când respectă regulile comunicate de organizator, îi respectă pe ceilalți și se respectă și pe el. Acasă e locul unde să se încarce cu doza de libertăți și nebunii făcute, în tabere libertatea e mai limitată, pentru că există activități organizate pentru grup. Te trezești la ora comunicată de organizator, fără să trebuiască el să vină de trei ori să bată la ușa ta. Dacă întârzii la ora de plecare, te așteaptă încă 20 de persoane, e lipsă de respect.
- Să fie pozitiv și să se bucure de experiențele noi care i se oferă.
Există două motive pentru care adulții fac lucruri în locul copiilor:
- Experiența, facem lucrurile mai bine
- Eficiența, facem lucrurile mai repede
Uităm însă obiectivele pe care ni le propunem pe termen lung, să avem un copil independent, care să ia decizii bune, să se descurce în orice situație etc. Dacă nu îl lăsăm să exerseze și să experimenteze îl împiedicăm să își dezvolte abilitățile și să își asume responsabilități, practic îi formăm să fie dependenți.
Și dacă dvs nu găsiți timp să alocați pentru copilul dvs, cum credeți că un facilitator de tabără care are 10 copii în grijă are timp să îl învețe?
În data de 15-20.07 organizăm tabăra la munte, în zona Plaiul Foii Zărnești. Înscriere pe linkul ”Am încredere în mine” tabără 2019. Descrierea taberei o găsiți pe Tabără de vară la munte Dați de știre cât mai curând, locurile sunt limitate.