”Am încredere în mine” – tabăra de vară la munte

Pentru că avem din ce în ce mai multe solicitări și copii dornici să se joace cu noi, anul acesta vă invităm să participați alături de noi la primele tabere de formare ”Am încredere în mine”. Yeeei!

Tabăra va avea loc în perioada 9-14.07 (copii 7-12 ani) în zona Plaiul Foii de la poalele munților Pietrei Craiului. Copiii vor avea parte de distracție în aer liber, coordonați de facilitatorii asociației, urmărind programul de creștere a încrederii în sine în urma cărora vor acumula următoarele abilități și cunoștințe:

  • Vor gândi independent și vor avea curajul să își spună punctul de vedere
  • Se vor simți importanți ca persoană
  • Vor exersa să se concentreze asupra unei activități până o duc la capăt.
  • Vor învăța să lucreze și să colaboreze în echipă
  • Vor fi mai spontani și nu le va fi teamă să fie ridiculizați
  • Vor învăța să-i înțeleagă și să-i accepte pe ceilalți
  • Vor învăța să caute mai multe soluții la aceeași problemă
  • Își vor exersa exprimarea liberă și asertiva a propriilor idei
  • Își vor dezvolta gândirea critică
  • Vor descoperi propriul corp și schimbările prin care vor trece

Cum ne vom juca?

  • Sesiuni de improvizație pentru dezlegarea creativității și a spontaneității
  • Jocuri în natură de echipă
  • Filmarea jocurilor și crearea unui material despre ele.

Tabăra va avea loc la pensiunea 7 Crai, copiii vor fi cazați în camere de 2-4 persoane. Mâncarea este gătită acolo, toate bucatele sunt din cămara proprie sau din gospodăriile din zonă, gazdele, o familie caldă și primitoare

Ce include tabăra din acest an?

  • 5 nopţi de cazare, în camere 2-4 paturi, baie în cameră
  • 3 mese sănătoase pe zi, fructe de sezon, 2 gustări, apă, ceaiuri calde
  • 3 facilitatori de iubit și dragălit copiii
  • Jocuri de cooperare și conectare
  • Ateliere de improvizație
  • Drumeții, jocuri și distracție in aer liber
  • Seri cu chitară în jurul focului
  • Ateliere
  • Jocuri de cabană
  • Petrecere de final

Ce nu include? Transport Bucuresti-Plaiul Foii (acesta se organizează la cerere în funcţie de numărul de copii care îl solicită)

Cine poate veni în tabără? Orice copil cu vârsta între 7-12 ani în perioada 9-14.07

Care este numărul maxim de copii? Pot participa 15 de copii pe tabără.

Când e plecarea? La ora 8.00 cu trenul din Gara de Nord Bucuresti.

Dar intoarcerea? La ora 20.00 în Gara de Nord.

Cât te costă tabăra? 1500 de lei

De ce să mergi În tabără cu Asociația Cursuri Pentru Viață?

Pentru că nouă ne place muntele și îl respectăm. Ne place natura și statul afară, ne place să ne jucăm în echipă și să inventăm lucruri noi. Ne place să facem focul și să cântăm la chitară. Ne place să gătim pentru noi și să ne cățărăm. Ție ce îți place să faci, ce ai încercat până acum?

Iată ce îți propunem noi pentru copilul tău și sperăm să-i povestești și tu la rândul tău cu entuziasmul cu care noi am creat acest program:

  • Vei merge la munte alături de prietenii tăi și departe de părinți
  • Inventezi jocuri în pădure cu prietenii tăi
  • Faceți un film împreună
  • Meştereşti alături de noii tăi prieteni adăposturi în natura
  • Înveți cum să-ți comunici nevoile și sa ții cont și de ale celorlalți
  • Înveți că libertatea ta se termină unde începe libertatea celuilalt

Unde se fac înscrierile? Clic pe linkul de mai jos ca să completezi datele în vederea înscrierii. Te vom contact și îți vom transmite toate informațiile pe care nu le-am transmis deja.

Tabăra de vară ”Am încredere în mine” 9-14.07 pentru copii de 7-12 ani

Mulțumim și abia așteptăm să ne cunoaștem!

 

Lasă un răspuns