Ieri am avut oportunitatea să particip la discuția propusă de Dana Nălbaru pe tema ”Redescoperă iubirea” și invitata ei specială, psihoterapeuta Diana Luana Frazzei. Mulțumesc Monicăi Popescu și Itsy Bitsy pentru invitație.
Nu am cunoscut-o înainte pe Dana, doar ca persoană publică și parțial prin niște prieteni, pentru că și eu sunt din Brașov și Florin Grozea stătea în bloc cu ei. Așa că m-am bucurat tare mult să particip, mai ales că toată familia extinsă de prieteni cu care am crescut dansează, cu multă plăcere încă, pe Gașca mea.
Dana ne-a povestit despre ea, foarte deschis și autentic. Ne-a povestit despre cum nu se mai regăsea în persoana publică și succesul pe care îl avea și că își dorea altceva, însă nu știa ce. Ne-a povestit despre singurătate, căutări, tristețe, speranță, lumină, căldură. Iată câteva idei pe care le-am reținut eu:
Oricât de greu ne e în viață, puterea exista În noi. Când credem ca nu mai știm ne aducem aminte de bebelușul din noi. “Du-te și deschide geamul” este metafora care m-a inspirat pe mine. Puterea e în noi, doar în mintea noastră credem că suntem lipsiți de putere.
Important e să știi ce nu vrei. Am făcut o listă cu tot ce nu mai îmi doream din viața mea. Începea cu M-am săturat să… Le-am eliminat încet încet pe toate și așa am făcut loc pentru lucrurile care erau importante pentru mine. A fost greu să renunț la succes. A fost o izolare de oameni, am pierdut prieteni. M-am simțit nasol, am plâns mult.
Singurătatea m-a învățat să fiu sinceră cu mine și să mă accept cu defectele mele. Să accepți că poți minți pe cineva, trăda pe cineva, că poți greși.
Te uiți în oglindă și spui: I suck. Aici trebuia să fac altfel. Și acolo unde s-a putut am încercat să repar. Asta m-a încurajat sa fiu mai sincera cu mine și cu cei din jur și am început să îmi doresc să greșesc mai puțin, pentru că nu-mi plăcea să îmi tot repar greșelile.
Astăzi iau altfel deciziile. După cum vreau eu și e bine pentru mine și familia mea, nu în funcție de ce cred ceilalți. Am învățat să mă raportez corect la probleme, să văd perspectiva mai largă a lucrurilor.
Oricine poate să își împlinească visele dacă se mișcă de pe scaunul ăla și deschide geamul.Viața poate fi cu adevărat frumoasă chiar dacă sunt probleme în ea. Aveți încredere că poate să fie bine și pentru voi.
Am vrut să fac ceva mic, pentru că îmi este frică. Am fost rănită de atâtea ori. Nu am vrut sa vină nici o televiziune la acest eveniment, m-am gândit și răzgândit de multe ori dacă să povestesc sau nu.
Cu ce am rămas eu? O seară plină de căldură și emoție. Și lista cu lucrurile pe care nu mi le mai doresc în viața mea. Eu am început să scriu la ea. Voi cu ce rezonați?